Noutati
Eveniment major pentru sistemul sanitar din Romania
Data: 12/10/2015
Dacă zilele trecute la Palatul Cotroceni au fost emise posibile soluții de schimbare privind situația resurselor umane în sănătate, experți și autorități din țară și din străinătate își dau întâlnire la Tîrgu-Mureș pentru a continua discuțiile pe alte paliere ale sistemului sanitar românesc. Peste 300 de specialiști, manageri și directori de spitale, farmaciști și experți în farmacoeconomie, experți internaționali și-au anunțat prezența la cea de a doua ediție a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar (CNFMS 2015) ce se va desfășura în perioada 14-17 octombrie 2015 la Palatul Culturii dinTîrgu Mureș.
”Săptămâna trecută, în organizarea Biroului pentru România al OMS, președinția României a fost gazda seminarului ”Resursele umane în sănătate - Dialog asupra politicilor de sănătate”. Experți români și străini, toate autoritățile din domeniu, au trecut în revistă situația actuală a resursei umane în sănătate, nu doar din România, și au încercat să identifice posibile soluții pe termen scurt, mediu și lung, în vederea stabilirii unei politici publice în acest domeniu. Au fost emise câteva soluții, dar s-a încercat și responsabilizarea autorităților care, în perioada următoare, să prezinte pașii care trebuie urmați. Iată că experții și autoritățile se întâlnesc acum la Tîrgu-Mureș pentru a continua discuțiile pe alte paliere ale sistemului de sănătate”, a declarat conf. dr. Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și unul dintre organizatorii CNFMS 2015.
Ediția din acest an dorește să răspundă unor întrebări stringente din sistemul sanitar, precum:
- - a fost sau nu benefică descentralizarea spitatelor și care sunt rezultatele?
- - care este nevoia de reglementare în sănătate?
- - cum putem face un control eficient al costurilor în sănătate?
- - cum poate fi predictibilă politica medicamentului în România?
- - cum putem asigura un nivel de acoperire vaccinală corect?
- - ce putem face pentru controlul consumului și rezistenței la antibiotice?
Conferința va găzdui și un curs preconferință, de bostiatistică medicală aplicată în HTA, susținut de un specialist recunoscut din domeniu, Prof. Dr. Vokó Zoltán, Universitatea Eötvös Lóránd Budapesta – Departamentul de Economie sanitară și politică sanitară și Universitatea Semmelweis din Budapesta – Centrul de Perfecționare în Managementul Serviciilor de Sănătate, precum și un curs dedicat autorităților publice locale privind administrarea și monitorizarea activității spitalelor aflate în subordinea lor.
La eveniment vor participa Conf. Dr. Diana Păun - Consilier de Stat, Administrația Prezidențială, Dr. Nicolae Bănicioiu - Ministrul Sănătății, Dr. Vasile Ciurchea - Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marius Savu - Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila-preșdintele Societății Române de Microbiologie, Dr. Victor Olsavschi-Biroul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății, Conf. Dr. Sorin Paveliu-președintele Societății Române de Farmacoeconomie, Dr. Vasile Cepoi - Președinte, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fost CONAS),Prof. Dr. Dorel Săndesc, Secretar de stat, Ministerul Sănătății, Dr. Alin Țucmeanu-seceretar de stat în Ministerul Sănătății, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa-președintele Colegiului Farmaciștilor din România, Dr. Cristian Bușoi, deputat în Parlamentul European, Prof. Univ. Dr. Cristian Vlădescu - Director general, Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, Dr. Gheorghe Borcean-președintele Colegiului Medicilor din România, Mircea Timofte-președintele Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, reprezentanți ai organizațiilor producătorilor de medicamente inovative și medicamente generice, reprezentanți ai distribuitorilor de medicamente, reprezentanți ai asociației furnizorilor privați de servicii medicale, manageri de spitale publice și private, reprezentanți ai autorităților locale implicate în managementul serviciilor medicale.
”Trebuie să mulțumesc tuturor pentru prezența la Tîrgu-Mureș, care prin participare, prin susținerea de workshop-uri sau prin simple răspunsuri la întrebări, dau greutate acestei manifestări. Îmi doresc să evidențiem probleme ale sistemului și împreună să identificăm soluții. Și nu doar atât. Să încercăm rezolvarea acestora, astfel încât la viitoarea conferință să reluăm discuția, să putem prezenta ce am rezolvat și ce mai avem de făcut. Și toate acestea, în cadrul unei politici de sănătate care să aibă continuitate. Și cred că Tîrgu-Mureș, un oraș din mijlocul țării, poate oferi cadrul de manifestare perfect”, a adăugat Conf. Dr. Florin Buicu.
a prima ediție a CNFMS, s-a discutat despre actualizarea listei de medicamente compensate, contractele cost-volum, necesitatea creșterii salariilor în sănătate, asigurarea cadrului necesar pentru o evaluare corectă a calității serviciilor în sănătate, iar la toate aceste probleme s-au găsit o rezolvare în cursul anului 2015.
Despre eveniment
Conferința este împărțită în două module tematice, Farmacoeconomie și Management Sanitar și își propune să fie un eveniment de referință pentru profesioniștii sistemului sanitar din România, temele acestei conferințe fiind:
- - MANAGEMENT SANITAR: Imbunatatirea metodologiei de masurare a costurilor si a mecanismelor de plata in sistemul sanitar si
- - FARMACOECONOMIE: Politica predictibila in domeniul medicamentului
Evenimentul este creditat cu 30 EFC din partea Colegiului Farmaciștilor din România, 24 EMC din partea Colegiului Medicilor din România și 12 EMC din partea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
La eveniment vor participa peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale, farmacii, reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea politicilor publice, precum și companii producătoare și distribuitoare de medicamente și dispozitive medicale.
Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment de schimb bilateral și de networking, oferind posibilitatea relaționării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.
Inscrierile se fac accesând adresa www.cnfms.ro
NOUTATI!
22
NOV
NOV